Că optimizarea pentru motoarele de căutare nu a murit, că nu este ceva lipsit de utilitate… este un lucru deja ştiut de mulţi dintre webmasteri. Cu toate acestea, însă, nou-veniţii în industria SEO se lovesc la tot pasul de o serie de mituri care îi împiedică se înţeleagă exact care este sensul şi utilitatea optimizării pentru motoarele de căutare. Care sunt principalele mituri şi mai ales care este adevărul din spatele lor?
Page Rank-ul mare este singurul care contează. Este foarte important ca un site să conţină şi statistici legate de performanţă, astfel încât webmsterii să ştie întotdeauna ce funcţionează şi ce nu funcţionează în site, şi să îşi adapteze în consecinţă campania de SEO. Cuvintele cheie cele mai populare sunt cele mai bune. Nimic mai adevărat, însă oricât de popular ar fi un cuvânt cheie, acesta trebuie să se potriveasa site-ului, nişei sale, profilului său etc. Artificiile de genul folosirii abuzive de cuvinte cheie pot fi penalizate de către Google.
Optimizarea pentru motoarele de căutare se face odată şi gata! Nimic mai fals. SEO este o muncă absolut necesară şi constantă, chiar şi pentru companiile cele mai mari sau pentru site-urile care beneficiază de un page rank mare. Obiceiurile legate de căutare se schimbă, modul în care Google afişează rezultatele căutărilor, algoritmul de căutare… totul se schimbă, şi de aceea nu este de ajuns o optimizare şi atât a site-ului, ci măcar o dată pe luna, dacă nu chiar săptămânal.
SEO înseamnă să ştii să păcăleşti motoarele de căutare. Nu şi dacă ceea ce se doreşte este o campanie serioasă de SEO şi care să ofere rezultate şi succes pe termen lung. Ceea ce Google vrea să ofere utilizatorilor săi este un conţinut de calitate unic, şi tocmai de aceea asta va fi şi ceea ce va plasa un site pe primele poziţii în rezultatele căutărilor organice. Dacă se optează pentru o companie de SEO pentru promovarea site-ului, aceasta trebuie să fe una profesională, care să se ţină departe de metode black hat SEO. Nu are niciun rost folosirea unei densități foarte mare de cuvinte cheie, text ascuns, pagini doorway care au ca scop doar atragerea vizitatorilor, sau să folosim site-uri cu conţinut duplicat, pentru că deşi aceste tehnici pot avea success pe termen scurt prezintă riscuri foarte mari de penalizare gravă din partea Google.
Softurile de SEO funcţionează. Acestea nu funcționează la parametri acceptabili, şi nu funcţionează, pentru că nefiind oameni nu pot înţelege subtilităţile de limbă, de idei, şi mai ales nu se pot adapta continuu la schimbările motoarelor de căutare. Este mult mai simplu ca optimizarea să se facă ţinând cont şi de publicul target al unui site şi mesajul să fie adaptat în funcție de acesta. În schimb există diverse tool-uri SEO care pot fi de mare folos.
Page Rank-urile sunt garantate. Tocmai pentru că algoritmii motoarelor de căutare se schimbă permanent, niciun site nu poate spune exact care va fi PR-ul peste o lună sau peste două luni. Piaţă abundă în mii de site-uri care îşi doresc toate un singur lucru, şi anume să obţină un page rank cât mai mare.
Schimbul de linkuri este o tehnică acceptabilă. Este, atât timp cât nu se abuzează de acesta. Potrivit indicaţiilor oferite de cei de la Google, excesul de schimb de linkuri poate fi un motiv de penalizare.
Rezultatele muncii de SEO sunt imediate. Nimic mai fals, mai ales că SEO este o activitate care cere timp şi ale cărei rezultate – atunci când se face în mod corect şi fair play – se văd în timp. În plus, motoarele de căutare nu anexează site-urile imediat ce apar, ci durează o perioadă până ce sunt observate. Ca idee generală, cu cât conţinutul de pe site este actualizat mai repede cu atât mai repede va fi detectat de către Google.
Cu cât mai multe linkuri cu atât PR-ul va fi mai mare. Nu cantitatea este cea care contează, ci calitatea. Tocmai de aceea, nu numărul de linkuri care vin către un site dinspre site-uri cu autoritate mare sunt cheia succesului, ci mai degrabă calitatea conţinutului site-ului către care trimit linkurile.
După Panda şi Penguin, SEO este inutil. Deşi Google a recurs în ultima vreme la schimbări de algoritm mai drastice decât cele pe care le folosea anterior update-urilor Panda şi Penguin, nu înseamnă că optimizarea pentru motoarele de căutare nu mai are rost şi că Google va zădărnici orice efort al webmasterilor de a-şi plasa cât mai bine ”produsele”. SEO rămâne, până la urmă, cea mai ieftină soluţie de promovare, atât pentru persoane cât şi pentru companii.