În momentul de faţă sunt peste 2 miliarde de utilizatori de reţele de socializare în toată lumea, iar numărul lor creşte cu până la 25% cu fiecare an care trece. Nouă din zece companii sunt active pe reţelele de socializare. În 2016, integrarea şi adaptarea în raport cu social media va deveni rapid o operaţiune standard în mai toate companiile.
Ce va urma în acest an:
- Social media, în privat – toată acţiunea din social media se va întâmpla în două locuri unice şi private: grupurile private şi aplicaţiile de messaging. Cu alte cuvinte, ne apropiem cu paşi repezi de un alt tip de social media, în care tot ce se întâmplă e public, însă conţinutul cel mai valoros e de găsit doar pe acele grupuri private la care au primit acces anumiţi indivizi. Este interesant şi faptul că noul tip de comunicare se desfăşoară aproape exclusiv „on mobile”;
- Fiţi gata să plătiţi pentru trafic mai mult – schimbările importante vor veni din partea Twitter. În general, cei care investesc în reţele de socializare, brandurile mari şi companiile care au activităţi în comerţ vor să vadă cum se dezvoltă un anumit tip de afacere şi nu urmăresc în prima faza profitul – el apare ca necesar de abia după ce se opreşte creşterea. Undeva în 2016 Twitter va crea un algoritm care va afecta modul în care utilizatorii văd anumite tweet-uri în anumite streamuri. Google are deja PageRank (chiar dacă nu a mai fost niciun update de ceva timp), Facebook are EdgeRank, Twitter va avea TweetRank şi va pune pe primul loc reclamele, publicitatea. Aşa că publicitarii se vor asigura că vor avea un trafic decent doar prin publicitate nişată, dictată de TweetRank;
- Companiile vor adapta strategiile sociale în funcţie de oameni – conceptul de „adaptive social” va deveni cuvântul de ordine pentru marile companii. Cu cât vom colabora şi ne vom apropia de userii de pe social media interesaţi şi implicaţi într-un anume business, cu atât va trebui să ne adaptăm comunităţilor din care fac parte şi nevoilor pentru un succes garantat. Comunicarea directă cu userii, clienţii va trebui să fie mereu la înălţime, limbajul folosit se va adapta şi mai mult celui pe care îl au oamenii din spatele unor profile. „Adaptive social” presupune şi o gândire bazată pe dezideratul potrivit căruia rețelele social media au fost create pentru oameni, nu pentru branduri;
- Visual marketing particularizat în funcţie de platforma socială, un aspect critic – companiile şi publicitarii se vor adapta din mers şi vor crea un plan solid în privinţa modului în care comunica vizual cu publicul ţintă. Filmuleţe lungi şi scurte pentru YouTube, Facebook, Instagram, grafice pentru bloguri, acestea vor fi noile must-have-uri din visual marketing pe reţelele de socializare. Crearea de conţinut tip ancoră pentru site-ul companiei şi „spargerea” lui în bucăţi contextuale pentru fiecare tip de platformă socială, personalizate, va fi o mişcare esenţială;
- Live video trece în mainstream – în 2015 am intrat în era live-casting şi ne-am familiarizat cu Facebook Live sau Periscope. În 2016, unele tipuri de live-casting vor trece la un alt nivel, oferind servicii ca 360 de grade broadcast, userii putând mişca telefoanele mobile pentru a avea o experienţă inedită, ca şi cum ar fi prezenţi într-un anumit loc. Experienţe 3D vor deveni şi ele posibile astfel că fiecare stream va putea transpune imediat userul în centrul acţiunii pe care o înfăţişează. Ideea este să se obţină o relaţionare cât mai strânsă cu publicul ţintă, ceea ce va fi posibil doar prin filmuleţe şi live-streaming, să se aducă o faţă în faţă unei audienţe. Cuvântul de ordine va fi self-broadcasting, noul social share şi o nouă formă de blogging;
- Brandurile vor încerca să obţină noi useri prin „syndicate content” – în 2016, tot mai multe branduri vor înceta să se concentreze pe followeri şi like-uri şi vor începe să privească social media ca nişte pepiniere de unde pot lua useri pentru a-şi diversifica publicul ţintă. Ştim deja că nu avem niciun control asupra conexiunilor dintr-o platformă de socializare. Platformele controlează flow-ul de informaţie şi datele despre audienţe. Pot să arate ce vor cui vor, indiferent dacă cineva vrea sau nu să îţi vadă conţinutul. Brandurile vor încerca să îşi contruiască publicul lor din social media şi să îl transforme în „email subscribers”, comunicarea realizându-se direct cu cei care dau subscribe;
- Facebook îşi va rafina targetarea în privinţa publicităţii afişate – deja Facebook a implementat un nou tool prin care poate să înţeleagă mai bine ce tip de user comunică cu o anumită pagină. În acelaşi timp, cei care deţin paginile vor putea adauga cuvinte cheie şi note, tag-uri pentru userii care sunt conectaţi la pagina respectivă. Publicitatea se va concentra pe a oferi produse şi servicii în funcţie de interacţiunile unui user Facebook în interiorul reţelei şi nu de pasiunile sau interesele cu care vine din afară sa. Funcţiile pentru publicitari se vor înmulţi, vor exista şi reclame tip pop-up sau splash, întâlnite până acum doar pe site-urile companiilor;
- Conţinutul instant va deveni mai important – conţinutul postat în timp real a făcut furori în 2015, alături de „lead ads” în Facebook şi Twitter. În 2016, companiile vor posta şi mai mult conţinut, şi mai rapid, aducând mai mulţi useri pe site-urile lor şi ţinându-le trează atenţia mai mult timp. De exemplu, Facebook testează „immersive ads”- seamănă cu articolele instant, însă landing page-ul cu publicitatea apărea imediat ce userul dă click pe reclamă;
- Ecommerce pe platforme de socializare – „instant shopping experience”, ăsta e noul trend în materie de cumpărături, dictat de reţelele de socializare. Twitter a introdus opţiunea Buy Now, anul trecut Facebook testa acelaşi tip de buton. La fel au făcut şi Pinterest şi YouTube. Ideea este că se vor face cumpărături direct din reţeaua de socializare, fără a mai fi nevoie să te duci pe alte site-uri şi să pierzi timpul şi asta numai din cauza dezvoltării părţii de mobile a fiecărei companii;
- Instrumentele de monitorizare vor avea şi image recognition – în 2016, monitorizarea şi analiza vor fi făcute pe platformele de socializare şi prin image recognition. De exemplu, recent, Sysomos a cumpărat Gaze, care oferă software de analiză şi recunoaştere prin intermediul imaginii. Doar un search după imaginea companiei, logo-ul respectiv, şi vor apărea toate imaginile care conţin logo-ul, indiferent de formă şi mărime;
- SEO, mai bun şi mai complex în 2016 – conţinutul este încă regele. Însă cu atât de mult conţinut generat, optimizarea conţinutului organic trebuie făcută rapid şi bine, neapărat la modul profesional. Vizibilitatea reţelelor de socializare şi a conţinutului generat exclusiv în cadrul lor va creşte pe Google, din ce în ce mai multe platforme vor apărea în rezultatele afişate la un simplu search. Optimizarea postărilor de pe Facebook sau YouTube va fi foarte importantă şi ea, pentru a fi găsite mai repede informaţiile care sunt relevante pentru companie sau pentru un anume utilizator;
- Grija pentru viaţa privată şi intimitate va creşte – după problemele pe care le-a avut Facebook în anii precedenţi cu datele private, grija pentru datele stocate şi maniera în care sunt criptate, securizate, modalitatea în care se vor folosi online va creşte exponenţial;
- Facebook Messenger va putea fi folosit pentru plăți online – se fac transferuri prin social media, se cumpără direct, fără a mai accesa alte site-uri.
Un articol foarte bun plin de informatii utile si relevante despre Social Media. Felicitari!