eCommerce-ul sau comerțul online este un domeniu într-o permanentă transformare, mereu apar noutăți pe care le puteți implementa la nivelul site-urilor pentru o flexibilitate cât mai mare și o eficiență sporită. A fi conectat la tot ce apare nou în eCommerce înseamnă în primul rând a participa la toate evenimentele importante organizate în țară în care ți-ai dezvoltat afacerea.
Spre deosebire de alte țări, România nu are așa de multe evenimente, dar cele câteva care există deja reunesc o mulțime de oameni importanți, experți în domeniu, care aduc în discuție teme abordate la nivel global. Astfel de evenimente nu numai că îți dau acces la cele mai noi tendințe din domeniu, dar permit și o interacțiune directă cu cei mai buni din eCommerce, oameni care au deja afaceri de succes și care sunt gata să împărtășească din experiențele lor.